Asistenţa socială în România anului 2010

Persoana aflată pe pătură este bunica mea. Anul acesta, în decembrie, împlineşte 80 de ani. O mare parte din aceşti ani bunica i-a lucrat şi bineînţeles că şi-a plătit şi toate dările pe care le-a avut faţă de stat.
S-a întâmplat totuşi, ca în toţi aceşti ani, bunica să se îmbolnăvească. Au venit pe rând:
1. Hipertensiune arterială esenţială gradul III
2. Diabet zaharat tip II dezechilibrat
3. Coxartroză (boală a picioarelor)
4. Ateroscleroză
5. Insuficienţă cardiacă clasa IV (duce la limitarea severă a activităţii fizice zilnice)

Normal că acestora s-a adăugat inevitabilul stress al traiului în ţara numită România. Doar la noi se poate ca banii de pensie să nu-ţi ajungă pentru toate - întreţinere, mâncare, medicamente. A reuşit totuşi să se descurce în toţi aceşti ani fără să ceară ceva statului, fără să scoată pe alţii vinovaţi de traiul uneori greu.
A reuşit să reziste până când, într-o seară de octombrie 2009, trupul i-a cedat. Bunica a suferit un accident cardio vascular în urma căruia i s-au adăugat celor de mai sus următoarele:
6. Hemiplegie stânga (pareză pe partea stângă - mână şi picior)
7. Atrofie cerebrală difuză şi cerebeloasă (uscarea creierului ce duce la Alzheimer, demenţă, epilepsie şi altele)
8. Microlacunarism cerebral (duce la tulburări de natură psihică)

Vă daţi seama că având atâtea boli nu se mai poate vorbi de o recuperare a pacientului. Starea ei s-a înrăutăţit săptămână de săptămână. Nu mai ştie cine e, în ce an suntem, cine sunt cei care o îngrijesc. Nu ştie nici să zică dacă îi e foame sau dacă îi e sete. A rămas ţintuită la pat în toate lunile ce s-au scurs. În acest moment am simţit (fraierii de noi) că e timpul ca statul să o ajute pe cât poate pe bunica.
Astfel am aflat că poate avea dreptul la un însoţitor. Ne-am gândit să alegem un membru al familiei ca însoţitor pentru că bunica are nevoie de supraveghere permanentă.
Am pus toate actele necesare într-un dosar şi ne-am înscris la Direcţia de Asistenţă Socială. A fost făcută ancheta socială şi am fost programaţi la audienţă într-o frumoasă zi de primăvară - 24 martie. Frumoasă s-a dovedit a fi doar pentru membrii comisiei, căci pentru noi au început UMILINŢELE.

Prima umilinţă a fost faptul că noi a trebuit să o ducem pe bunica la comisie. Într-o Românie a anului 2010, o Românie membră a UE, statul nu a fost în stare să stabilească o zi pe săptămână sau măcar pe lună, în care membrii unei astfel de comisii să viziteze acasă pacienţii aflaţi în situaţii ca aceasta!
Ne-am adunat 4 oameni, aşa cum se vede în filmuleţ şi am dus-o pe bunica la sediul Direcţiei. Am ajuns la ora 08.00AM, am aşezat-o într-un scaun cu rotile şi am încercat să intrăm la comisie.
Odată intraţi la comisie am avut parte de a doua umilinţă. Am fost invitaţi afară şi ni s-a spus să revenim după ora 11.00AM. Astfel a trebuit să stăm cu bunica într-un colţ, într-o încăpere friguroasă vreme de 3 ore şi ceva.
Când am intrat a doua oară la comisie am suferit cea mai grea umilinţă din tot acest proces. Membrii comisiei s-au uitat pe hârtii şi ne-au spus că bunica nu poate intra la insoţitori din cauza faptului că ... ţineţi-vă bine ... ARE ŞI PARALIZIE !!! Nu e nicio greşeală, nu am omis un NU! Ne-au spus că bunica are prea multe boli şi nu se încadrează. Ni s-a spus să mai aducem acte! Am adus restul de acte cerute şi răspunsul final a fost că bunica nu are nevoie de niciun insoţitor. Ne-au dat Cod boală F03 şi Cod handicap 6. Cu alte cuvinte ea se poate îngriji singură, se poate hrăni singură, nu are ea nevoie de ajutor.

Momentan am contestat decizia Direcţiei de Asistenţă Socială şi aşteptăm noul răspuns. Dacă răspunsul rămâne acelaşi suntem hotărâţi să mergem cât de departe vom putea pentru a câştiga drepturile ce i se cuvin bunicii.
Personal cred că nu există un cuvânt care să exprime pe deplin mizeriile prin care sunt trecuţi bătrânii bolnavi ai acestei ţări.
O RUŞINE DE ŢARĂ !!!